luni, 29 februarie 2016

PREGATIREA EXAMENELOR CAMBRIDGE SE INCEPE DIN SCOALA PRIMARA



Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca trainer Cambridge să am de-a face cu elevi care mi-au spus că făceau pregătire la engleză încă din școala primară sau chiar grădiniță dar care, chiar dacă se descurcau să poarte o conversație în limba engleză, aveau serioase lacune la gramatică, vocabular, nemaispunând că habar nu aveau să redacteze o compunere sau vreun eseu în limba engleză. 

Chiar prietene de-ale mele mi-au spus că-mi vor aduce copiii pentru a-i pregăti pentru Cambridge când aceștia vor fi la liceu, că acum merg la pregătire unde fac cântecele și fișe de colorat și că le place foarte mult.

Am observat aici că lumea consideră că examenele Cambridge exclud distracția. Însă e total opusul situației. Examenele și materialele YLE (examenele Cambridge pentru cei mici) sunt foarte bine realizate de experți în educație (vorbim de Universitatea Cambridge, totusi...) iar copiilor le plac la nebunie. Și sunt și cântecele, iar de colorat...e parte din probele de examen.



Însă, pe lângă distracție, educația copiilor urmărește și standardele Cambridge de performanță iar în clasa a 10-a sau a 11-a părinții nu mai riscă să aibă surpriza neplăcută că în ciuda anilor de pregătire și a sumelor deloc de neglijat investite, copiii lor nu pot lua testele Cambridge, TOEFL sau IELTS de care au nevoie pentru CV sau admiterea la facultățile din străinătate.

Puteți găsi informații despre testele Cambridge YLE precum și sample tests aici http://www.cambridgeenglish.org/exams/young-learners-english/

Pentru mai multe informații referitoare la cursuri de limbă engleză după standarde Cambridge pentru cei mici și cei mari, sunați-ne la 0743821006. Vă așteptăm cu drag pentru o testare gratuită! 

Un comentariu:

  1. All the latest updates from the PythonAutomationminds team. Python Automationminds lets you program in Python, in your browser. No need to install any software, just start coding straight away. There's a fully-functional web-based console and a programmer's text-editor
    Phyton training in Chennai

    RăspundețiȘtergere